Am văzut un film grozav foarte recent "Milk" (R: Gus van Sant, 2008), care m-a făcut să mă întreb: de ce le este frică oamenilor de diferenţă şi noutate? Acest lucru, cred eu, este valabil nu doar în cazul homosexualităţii, ci şi în cazul feminismului.
Într-o societate construită într-un spaţiu bine definit şi determinat de legile create de ea-însăşi, în momentul în care apare un nou obstacol intervine confuzia, iar în faţa unei astfel de confuzii cea mai "la îndemână" reacţie este negarea şi o reacţie ofensiv-defensivă. Schimbarea este acceptată mai greu. Cunoaşterea creează teamă în rândul societăţii înlănţuite în propriile-i legi şi reguli, care în faţa acesteia îşi pierd aplicabilitatea.
Genul sau orientarea sexuală nu este o alegere, este parte din ceea ce suntem. Nu ne naştem diferiţi, dar societatea şi cuvintele ne fac să fim diferiţi: suntem etichetaţi şi analizaţi. A fi femeie sau homosexual nu înseamnă că suntem fiinţe diferite, care gândim sau simţim altfel lucrurile, nu înseamnă că este un handicap sau că trebuie să fim grupaţi sub etichete inutile şi persecutaţi ca atare.
Diferenţa este bună! Diferenţa ne ajută să cunoaştem mai bine lumea, cum funcţionează ea, să vedem diferitele unghiuri ale acesteia. Ne completăm reciproc. În plus, societate nu înseamnă doar un grup masculin, sau unu heterosexual, ci este o alternare a tuturor formelor de existenţă. Societatea este asemeni ADN-ului uman: o armonie.

0 comments:
Post a Comment